Ajutoare de urgenta pentru familiile din Valcea care au fost afectate de inundatii si alunecari de teren

0

Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, acordarea unor ajutoare de urgență în sumă totală de 915.100 lei. Aceste ajutoare vor sprijini 257 familii și persoane singure, afectate de calamități naturale, incendii ori probleme grave de sănătate ce pot conduce la riscul de excluziune socială.
Astfel, suma de 95.000 lei este destinată susținerii a 20 de familii aflate în situații dificile cauzate de inundații, cărora le-au fost afectate atât locuințele, cât și bunurile de folosință îndelungată. Aceste familii sunt din județele Bacău, Bistrița-Năsăud, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Giurgiu, Hunedoara, Ialomița, Iași, Mureș, Neamț, Suceava, Vaslui și Vâlcea. Alte trei familii din județul Vâlcea, ale căror locuințe au fost afectate de alunecări de teren și necesită lucrări de reparații și de consolidare, vor primi 4.500 de lei.
234 familii și persoane singure care se confruntă cu situații deosebite cauzate de starea de sănătate sau sărăcie extremă ori alte cauze care pot conduce la excluziunea socială, vor beneficia de ajutoare de urgență în valoaare de 815.600 lei. Aceste familii locuiesc în județele Arad, Argeș. Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Buzău, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și municipiul București
Beneficiarii acestor ajutoare de urgență au fost identificați pe baza anchetelor sociale realizate de Agențiile județene pentru plăți și inspecție socială județene, respectiv a municipiului București. Ajutoarele se vor plăti din fondurile prevăzute cu această destinaţie în bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.

Lasă un răspuns