DISTRACŢII de WEEK-END la VÂLCEA: Sărbătoare câmpenească, maratonul Olteniei sau brunch la piscină

 

Petrecere la Bujoreni

Petrecere mare în comuna Bujoreni, la Muzeul Satului Vâlcea. Sâmbătă şi duminică, 27 şi 28 august 2016, vor avea loc zilele comunei, deschiderea oficială fiind programată în prima zi. Nu vă gândiţi că a pregătit cineva o sărbătoare fastuoasă, la care să participe nume importante din industria muzicală românească, pentru că nu este cazul. Va fi o petrecere cu mici, bere şi artişti locali. Adică, vor urca pe scenă Rapsodia Vâlceană, Rapsozii Oltului, Trupa „Elena”, Moştenitorii din Pietrari, Formaţia „Ciocârlia”, Clubul Copiilor Drăgăşani. De asemenea, sunt invitaţi artişti plastici şi artişti meşteşugari. Serile sunt dedicare tinerilor, pentru ei fiind organizată o petrecere la care este invitat un DJ.

Maratonul Olteniei – un eveniment caritabil

Este deja al patrulea an consecutiv când CEZ România organizează. Evenimentul va avea loc la acest sfârşit de săptămână, mai exact sâmbătă şi duminică, iar fondurile strânse vor fi donate unei cauze nobile. Deja s-a atins numărul maximum de concurenţi, iubitori de ciclism şi alergare din toată ţara, dar şi voluntari de la CEZ şi parteneri ai companiei înghesuindu-se să participe la Maratonul de la Vâlcea.

„Cel mai cel motiv să vii la Maratonul Olteniei: pedalăm, alergăm și ajutăm copiii pentru că banii strânși din taxe sunt direcționați spre Secția de Pediatrie-ORL a Spitalului Județean Râmnicu Vâlcea, pentru achiziționarea unui sistem chirurgical de radiofrecvență vital. Hai să facem sport și mult bine copiilor din zonă!” – anunţă organizatorii.

Zona de Start/ Finish va fi în Râmnicu Vâlcea, parcul Zăvoi, acolo unde se vor face şi ceremoniile de premiere pentru cele două zile de concurs.

Brunch la piscină

Şi pentru că vara se apropie de final, iar week-end-urile petrecute la piscină ne vor lipsi pe timpul sezonului rece, nu rataţi zilele cu soare. Iar acest sfârşit de săptămână se anunţă unul călduros. De aceea, Wet Republic Pool Club din localitatea Bujoreni a pregătit duminică, 28 august 2016, un brunch – o combinaţie între micul dejun şi prânz – pe marginea piscinei.

„Brunch cu tema marina, la Wet Republic Pool Club – o incursiune printre cele mai rafinate preparate culinare, intr-o atmosfera relaxanta, cu prosecco si dj live. Pachetul include acces la piscina, masa de tip bufet intre 12:00 si 16:00, prosecco si limonada, dj live. Costul este de 90 lei per adult, iar copiii insotitori, cu varsta de pana la 14 ani, au acces gratuit. Rezervari la: 0745062652” – anunţă organizatorii.

 

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s