Nereguli găsite la sistemele de pază ale școlilor din Vâlcea

Polițiștii Serviciului de Ordine Publică-Compartimentul Sisteme de Securitate Private, împreună cu cei din cadrul Poliției…

Polițiștii Serviciului de Ordine Publică-Compartimentul Sisteme de Securitate Private, împreună cu cei din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea au acționat în Râmnicu Vâlcea pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor de furt din instituțiilor publice și societăților comerciale.

În ultimele zile polițiștii au controlat 41 de locații (unități de învățământ, instituții publice, societăți comerciale), pentru verificarea modului cum este executată și organizată paza obiectivelor.

Au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, de 4.400 de lei și au fost instruiți 45 de agenți de securitate cu privire la modul de acțiune în cazul producerii unor evenimente.

La două dintre unitățile de învățământ (Liceul de Arte și Liceul Sanitar) controlate, polițiștii au identificat nereguli, urmând să fie efectuate și alte verificări. 

Acțiunile de acest gen vor continua și în perioada următoare.