Ora de iarnă 2021. Când dăm ceasurile cu o oră înapoi …

Ca-n fiecare an, trecerea la ora de iarnă se face în ultimul week-end din luna…

Ca-n fiecare an, trecerea la ora de iarnă se face în ultimul week-end din luna octombrie, adică în noaptea de 30 spre 31 octombrie 2021. Atunci, ceasul se dă cu o oră înapoi, iar ora 4:00 devine ora 3:00.

Așadar, duminică, 31 octombrie 2021 va fi cea mai lungă zi a anului, cu 25 de ore. Ora de iarnă este considerată totuși ora standard, pentru că diferenţa dintre ora oficială a României şi Timpul Universal (GMT) va fi de două ore, față de trei ore la ora de vară.

Medicii spun că schimbarea orei poate afecta organismul, mai ales în cazul categoriilor aflate la extreme: copiii şi vârstnicii. Nu este exclus să apară insomnii, oboseală, nervozitate sau dureri de cap, pentru că schimbarea orei aduce, de fapt, o modificare a rutinei.

Pe lângă modificările somnului, unele persoane pot acuza astenie, vertij, irascibilitate, anxietate, tulburări de concentrare sau modificarea apetitului.

Medicii spun că avem nevoie de o perioadă cuprinsă între 1 și 2 săptămâni pentru a ne adapta la ora de iarnă.

Ora de iarnă 2021 FOTO: Getty Images