VIDEO/VÂLCEA. Cum au stricat polițiștii petrecerea dintr-un club. 4 carantinați erau la distracție…
Week-end-ul trecut va fi de neuitat pentru cele 115 persoane care se aflau într-un club…
Week-end-ul trecut va fi de neuitat pentru cele 115 persoane care se aflau într-un club din comuna Amărăsti. Asta pentru că polițiștii au dat buzna peste ei, le-au stricat distracția și i-au mai și amendat. Patru dintre petrecăreți erau în club, deși trebuiau să fie în carantină.
“Începând cu ora 00:00, polițiștii au descins în incinta unui club din comuna Amărăști, unde au întrerupt activitatea acestuia, care era în plină desfășurare contrar legislației în vigoare, fiind legitimate 115 persoane, constatându-se și faptul că 4 dintre acestea nu respectau măsura carantinării la domiciliu.
Persoanele identificate în incinta clubului, cât și operatorul economic, care nu a respectat măsura referitoare la suspendarea temporară a activității, au fost sancționate conform legislației în vigoare.
În cadrul acțiunilor pentru neregulile constatate au fost aplicate în total 123 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în cuantum de 129.440 de lei, dintre care 116 sancțiuni conform Legii 55/2020, 1 sancțiune conform OUG 34/2008, 1 sancțiune conform O.G.28/1999 (…)” – precizează IPJ Vâlcea.
• C.C.