Pensiile vor fi distribuite mai târziu în ianuarie 2022

Compania Naţională Poşta Română a anunţat marţi, 28 decembrie, că în luna ianuarie 2022, distribuirea…

Compania Naţională Poşta Română a anunţat marţi, 28 decembrie, că în luna ianuarie 2022, distribuirea pensiilor se va decala cu două zile. Cauza ar fi că banii pentru drepturile sociale vor fi viraţi în conturile companiei începând cu 4 ianuarie. Astfel, pensiile vor fi livrate la domiciliu în perioada 6-17 ianuarie 2022 şi la ghişeele subunităţilor poştale până în 19 ianuarie 2022.

”Compania Naţională Poşta Română informează că, în luna ianuarie, distribuirea pensiilor se va decala cu două zile. Acest lucru se explică prin faptul că banii pentru drepturile sociale vor fi viraţi în conturile Poştei Române începând cu 4 ianuarie, aşa cum se întâmplă la fiecare început de an”, anunţă compania.

Într-o lună obişnuită, Poşta Română primeşte prima parte a banilor de pensii cu trei zile înainte de prima zi lucrătoare a lunii în care pensiile sunt livrate, precizează compania de stat.

”Partenerii noştri de la Casa Naţională de Pensii Publice vor vira contravaloarea drepturilor de protecţie socială, în conturile Poştei Române, cu o decalare de câteva zile, ca la orice început de an. Transformarea acestora în cash şi distribuirea în genţile fiecărui factor poştal durează aproximativ trei zile”, mai arată compania.

Astfel, calendarul de achitare a pensiilor din sistemul public de pensii (pensii de asigurări sociale de stat, agricultori, veterani de război, văduve şi văduve de război, IOVR) va fi următorul:

– la domiciliu: în perioada 6 – 17 ianuarie 2022;

– la ghişeele subunităţilor poştale: până în data de 19 ianuarie 2022.