Iată lista documentelor a căror valabilitate nu va mai fi prelungită de la 1 aprilie 2022

CNAS a anunţat luni, 21 martie, lista documentelor a căror valabilitate nu va mai fi…

Documente

CNAS a anunţat luni, 21 martie, lista documentelor a căror valabilitate nu va mai fi prelungită de la 1 aprilie 2022, fiind necesară o nouă evaluare a medicului specialist.

”Conform unui proiect de act normativ, o serie de documente, a căror valabilitate a fost prelungită în repetate rânduri pe perioada stării de alertă, îşi vor pierde valabilitatea în data de 31 martie 2022, fiind necesară o nouă evaluare a medicului specialist pentru emiterea unor noi documente”, a transmis, luni, CNAS.

Lista documentelor

  • Biletele de trimitere pentru specialităţi clinice, inclusiv pentru specialitatea medicină fizică şi de reabilitare;
  • Biletele de trimitere pentru specialităţi paraclinice;
  • Recomandările medicale pentru îngrijiri medicale la domiciliu, îngrijiri paliative la domiciliu;
  • Recomandările medicale pentru dispozitive medicale, tehnologii şi dispozitive asistive ce se depun/se transmit la casa de asigurări de sănătate;
  • Deciziile de aprobare pentru procurarea dispozitivului medical, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive.

Nu vor fi afectate de această reglementare documentele care se află în perioada de valabilitate.

Perioada de valabilitate a acestor documente

Biletul de trimitere pentru specialităţi clinice are o valabilitate de maximum 30 de zile calendaristice de la data emiterii.

Excepţii:

Pentru toate bolile cronice, biletele de trimitere pentru specialităţile clinice şi pentru îngrijiri paliative în ambulatoriu au valabilitate de până la 90 de zile calendaristice;

Biletul de trimitere pentru specialităţi clinice recomandate de medicul de familie, care are evidenţiat „management de caz”, are o valabilitate de 90 de zile calendaristice.

Biletul de trimitere pentru specialitatea clinică medicină fizică şi de reabilitare are o valabilitate de maximum 90 de zile calendaristice de la data emiterii.

Biletul de trimitere pentru specialităţi paraclinice are o valabilitate de maximum 30 de zile calendaristice de la data emiterii. Prin excepţie:

Pentru toate bolile cronice, valabilitatea biletului de trimitere pentru investigaţii paraclinice este de până la 90 de zile calendaristice;

Biletul de trimitere pentru investigaţii paraclinice – examinări histopatologice şi citologice are termen de valabilitate 90 de zile calendaristice;

Biletul de trimitere pentru investigaţii paraclinice recomandate de medicul de familie/medicul de specialitate din ambulatoriu, care are evidenţiat „management de caz”, are o valabilitate de 90 de zile calendaristice;

Biletul de trimitere pentru investigaţii medicale paraclinice de înaltă performanţă (RMN, CT, scintigrafie şi angiografie) are valabilitate 90 de zile.

Recomandarea medicală pentru dispozitive medicale, tehnologii şi dispozitive asistive îşi pierde valabilitatea dacă nu este depusă la casa de asigurări de sănătate în termen de 30 de zile calendaristice de la data emiterii. Precizări:

În situaţia pacienţilor cu stome permanente, pentru obţinerea dispozitivelor de protezare stomii, prescripţia medicală se depune împreună cu cererea la casa de asigurări de sănătate o singură dată pentru un interval de maximum 12 luni consecutive;

În situaţia pacienţilor cu incontinenţă urinară permanentă, pentru obţinerea dispozitivelor de incontinenţă urinară, prescripţia medicală se depune împreună cu cererea la casa de asigurări de sănătate o singură dată pentru un interval de maximum 12 luni consecutive;

Pentru echipamentele pentru oxigenoterapie şi ventilare noninvazivă prescripţia medicală se depune împreună cu cererea la casa de asigurări de sănătate o singură dată pentru un interval de maximum 90/91/92 de zile, în funcţie de starea clinică şi evoluţia afecţiunii pentru persoanele care nu sunt încadrate în grad de handicap şi de maximum 12 luni pentru persoanele care sunt încadrate în grad de handicap accentuat sau grav.

Decizia de aprobare pentru procurarea dispozitivului medical are un termen de valabilitate de 30 de zile calendaristice de la data emiterii de către casa de asigurări de sănătate, cu excepţia următoarelor situaţii:

Decizia de aprobare pentru procurarea dispozitivelor de protezare stomii şi incontinenţă urinară este valabilă pentru perioada prevăzută în prescripţia medicală, care nu poate fi mai mare de 90/91/92 de zile calendaristice sau maximum 12 luni consecutive, după caz.

Decizia de aprobare pentru procurarea dispozitivelor de protezare stomii şi incontinenţă urinară este însoţită de o anexă cu 3 taloane sau 12 taloane, după caz, corespunzător perioadelor lunare, pentru perioada prevăzută în prescripţia medicală;

Decizia de aprobare pentru închirierea fotoliilor rulante este valabilă pentru perioada prevăzută în prescripţia medicală, care nu poate fi mai mare de 90/91/92 de zile calendaristice;

Pentru echipamentele pentru oxigenoterapie decizia de aprobare este valabilă pentru perioada prevăzută în prescripţia medicală, respectiv maximum 90/91/92 de zile calendaristice sau maximum 12 luni consecutive, după caz;

Pentru aparatele de ventilaţie noninvazivă decizia de aprobare este valabilă pentru perioada prevăzută în prescripţia medicală şi nu poate fi mai mare de 90/91/92 de zile calendaristice sau maximum 12 luni consecutive, după caz;

Decizia de aprobare pentru închirierea fotoliilor rulante, aparatelor pentru administrarea continuă cu oxigen şi ventilaţie noninvazivă este însoţită de o anexă cu 3 sau 12 taloane, după caz, corespunzător perioadelor lunare, pentru perioada prevăzută în prescripţia medicală.

Proiectul de act normativ care cuprinde totalitatea modificărilor şi completărilor reglementărilor din sistemul de sănătate care vor intra în vigoare începând cu data de 1 aprilie 2022 se află pe circuitul de avizare interinstituţională. Vom reveni cu detalii după ce acest proiect va fi supus aprobării Guvernului.

foto: playtech.ro