Primăria Bujoreni face un apel către cetățeni să se autorecenzeze

Primăria Bujoreni face un apel către cetățenii din localitate să se autorecenzeze, venind astfel în…

Primăria Bujoreni face un apel către cetățenii din localitate să se autorecenzeze, venind astfel în sprijinul comunității. Numai așa putem încheia recensământul cu un procent cât mai real al populației din comuna noastră. De asemenea, persoanele care au intenția de a-și face domiciliu sau rezidență în comuna noastră, au posibilitatea ca până la data de 14 aprilie 2022 să se autorecenzeze la Bujoreni. 

Precizăm că Primăria Bujoreni a desemnat doi angajați care pot asigura, în fiecare zi, consultanță și sprijin pentru autorecenzare la sediul instituției noastre sau pot fi contactați telefonic la numerele de tel: 0766.298.137 (Hereșanu Ilie) și 0758.118.468 (Cirican Laura). 

“Cu o implicare mai bună și responsabilă putem face comunitatea din Bujoreni mai puternică, pentru că acest recensământ are implicații ca indicatori ai populației pentru următorii 10 ani.  Iar noi, în viitor, ne propunem să accesăm cât mai multe proiecte cu finanțări europene sau guvernamentale. Vă așteptăm alături de noi pentru dezvoltarea comunității din Bujoreni” – Gheorghe GÎNGU, primarul comunei BUJORENI. 

Autorecenzarea asistată reprezintă modalitatea prin care înregistrarea informaţiilor specifice recensământului este efectuată de către persoana respectivă, cu sprijinul unui recenzor.

Toți cetățenii pot să folosească această modalitate de înregistrare asistată sau să se autorecenzeze on-line pe site-ul www.recensamantromania.ro (de pe tabletă, telefon mobil smart sau calculator cu acces la internet). De reţinut că salariaţii care fac autorecenzarea (fie direct, fie într-un punct de autorecenzare asistată) în această perioadă, beneficiază de o zi liberă în baza dovezii de autorecenzare ce se eliberează online în termen de şapte zile de la validarea procedurii.