Care mai e situația pandemiei la Vâlcea?! Vezi câți pacienți sunt internați!
Deși starea de alertă a fost îndepărtată, restricțiile ridicate, iar oamenii par că au revenit…
Deși starea de alertă a fost îndepărtată, restricțiile ridicate, iar oamenii par că au revenit la viața dinainte de pandemie, ei bine autoritățile anunță că apar în continuare cazuri noi de coronavirus. Sigur, cu mult mai puține ca înainte, însă tot mai există.
În ultimele 24 de ore, la nivel național au fost înregistrate 528 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 36 mai mult față de ziua anterioară. 65 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
La Vâlcea, în ultimele 24 de ore s-a înregistrat un singur caz nou de coronavirus, rata incidenței în județul nostru fiind în acest moment de 0,28 la mia de locuitori. În spitalele din Vâlcea sunt în acest moment internați 13 pacienți infectați cu virusul SARS-CoV-2, iar 3 pacienți sunt în stare gravă la ATI.