Vâlceni reținuți de polițiști după un scandal în județul Sibiu
Ieri, 11 august a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au reținut 6 persoane, cercetate…
Ieri, 11 august a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au reținut 6 persoane, cercetate penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, violare de domiciliu, distrugere, lovire sau alte violențe, respectiv tulburarea ordinii și liniștii publice. Printre cei încătușați sunt și vâlceni.
Este vorba despre două femei și patru bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 43 de ani, domiciliați în județul Sibiu și în județul Vâlcea, care ar fi fost implicate într-un scandal produs la data de 6 august a.c., în jurul orei 19.30, pe strada Prund din localitatea Veștem. Pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, persoanele s-ar fi agresat fizic și s-ar fi lovit cu obiecte contondente, doi dintre cei implicați fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, la data de 11 august a.c., polițiștii au luat măsura reținerii a6 persoane pentru 24 de ore. Acestea vor fi prezentate unității de parchet competente în vederea aplicării unor măsuri preventive.
Cercetările continuă la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Foto ilustrativ