FOTO/VIDEO. Gospodării pe marginea prăpastiei la Berbești

Autoritățile din Vâlcea sunt în alertă după ce azi, 20 ianuarie 2023, o alunecare de…

49655437-E871-4C0A-AE2B-F6521C9D855B

Autoritățile din Vâlcea sunt în alertă după ce azi, 20 ianuarie 2023, o alunecare de teren din satul Valea Mare, orașul Berbești, s-a reactivat din cauza precipitațiilor abundente din ultima perioadă, iar două gospodării se află la margine prăpastiei. Eroziunile malurilor pârâului Tarâia din Berbești sunt, de asemenea, în atenția autorităților. Deocamdată nu s-a luat decizia de evacuare a persoanelor din cele două locuințe, însă zona este supravegheată constant.

La fața locului, s-a deplasat o comisie mixtă formată din prefectul județului Vâlcea, Mihai Oprea, inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea, Dan Pascaru, însoțiți de primarul comunei Berbești, Milorad Cumpănășoiu, pentru evaluarea situației.

Comisia a constatat afectarea unei gospodării, a gardurilor și a cca. 6000 mp de teren agricol. Potrivit constatărilor din teren, eroziunea de mal stâng se întinde pe o lungime de cel puțin 500 m și sunt în pericol de a fi afectate în total 4 gospodării.

Ca urmare a constatărilor din teren, structurile implicate vor lua următoarele măsuri:

• asigurarea permanenței în cadrul Primăriei Berbești;

• avertizarea instituțiilor publice locale, operatorilor economici și populației din zonele cu risc la inundații;

• monitorizarea cursurilor râurilor și supravegherea podurilor și podețelor.