Descinderi la depozitele de materiale lemnoase din Vâlcea și Sibiu. Dosar penal pentru fals informatic…
Săptămâna trecută, poliţişti din cadrul I.P.J. Vâlcea-Serviciului Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier…
Săptămâna trecută, poliţişti din cadrul I.P.J. Vâlcea-Serviciului Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu polițiști din cadrul I.P.J. Sibiu și delegați ai Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea au desfășurat acțiuni de verificare a unor agenți economici ce dețin depozite de materiale lemnoase, atât pe raza județului Vâlcea, cât și pe raza județului Sibiu.
În urma controalelor efectuate la punctele de lucru ale acestora, în care se desfășurau activități de comercializare/depozitare/prelucrare a materialelor lemnoase, au fost constatate încălcări ale prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.
În acest sens, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 33.000 lei, totodată, fiind dispusă și confiscarea cantităţii totale de 175,34 m3 materiale lemnoase, în valoare de 53.597,74 lei.
De asemenea, a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de fals informatic, aceasta constând în faptul că un agent economic ar fi introdus într-o aplicație, date necorespunzătoare realității.
Foto ilustrativ