UPDATE. Turcul prins conducând “rupt de beat” pe DN 7 a fost arestat. Vezi ce spun procurorii!

UPDATE: Turcul prins beat la volanul unui TIR pe DN 7 a fost arestat preventiv…

UPDATE: Turcul prins beat la volanul unui TIR pe DN 7 a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Procurorii au continua ancheta și au descoperit că șoferul intenționa să conducă în halul în care era până în Bulgaria. Din fericire, polițiștii rutieri vâlceni au fost vigilenți, au observat că circula haotic și l-au interceptat. Iată ce spun procurorii: “Probatoriul administrat în cauza, până la acest moment al urmăririi penale, a relevat faptul că, la data de 28.03.2023, în jurul orei 16.40, inculpatul, în timp ce conduce un ansamblu de vehicule format din cap tractor marca Renault și semiremorcă marca Schmitz, din direcția Sibiu – Rm. Vâlcea, pe raza localității Calimănești, în zona Seaca, județul Vâlcea, pe DN7, având o traiectorie haotică a fost observat de către un echipaj de poliție, care a pornit în urmărirea acestuia. Inculpatul oprind după circa un km. Întrucât conductorul auto prezenta halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 1,66 mg/I alcool pur în aerul expirat. Ulterior inculpatul a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge, rezultând o alcoolemie de 3,81 g %. În urma verificărilor efectuate, inculpatul intenționa să își continue deplasarea în Bulgaria”.

Știrea inițială…

Ne mai mirăm de ce sunt atât de multe tragedii în trafic și de ce Valea Oltului și-a căpătat numele de “Valea Morții”. Din cauza unor inconștienți, tupeiști, teribiliști sau pur și simplu nesimțiți… Cam așa îi putem descrie pe unii dintre conducătorii auto care, prin acțiunile lor nesăbuite, îi pun în pericol pe alți participanți la trafic. Este și cazul unui turc, ce a fost prins beat la volan pe Valea Oltului. Ieri, 28 martie a.c., în jurul orei 17:00, polițiștii l-au depistat în trafic pe cetățean turc în vârstă de 47 de ani, în timp ce conducea un autotren pe DN 7, km 187+600m, în localitatea Călimănești, sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul a rezultat o valoarea de 1,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.      

A fost întocmi dosar penal în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.