Urs în gospodăria unui cetățean din Budești. Mesaj RO-Alert de avertizare a populației
În această dimineață, în jurul orei 04:00, în urma unui apel 112, autoritățile din Vâlcea…
În această dimineață, în jurul orei 04:00, în urma unui apel 112, autoritățile din Vâlcea au fost solicitate să intervină pentru îndepărtarea unui animal sălbatic în comuna Budești, punctul “La Sondă”, județul Vâlcea. Asta pentru că s-a semnalat prezența unui urs, în curtea locuinței unui cetățean.
La sosirea jandarmilor la fața locului, animalul sălbatic nu a fost găsit, însă forțele de ordine au mai rămas în zonă pentru a se asigura că toți localnicii sunt protejați.
“Din fericire, ursul nu a provocat pagube materiale și nu au fost victime. Pentru a diminua șansele pentru evenimente similare în viitor, în perioada următoare, jandarmii vor lua măsuri de prevenire și vor patrula pe timpul nopții în zona respectivă, utilizând mijloacele acustice sonore și luminoase. Aceste măsuri de prevenire au ca scop protejarea tuturor persoanelor care trăiesc sau trec prin acea zonă și prevenirea situațiilor în care animale sălbatice pot intra în contact cu oamenii și proprietățile acestora. Prin utilizarea mijloacelor acustice sonore și luminoase, se va încerca să se țină animalele sălbatice la distanță, evitând astfel eventuale incidente nedorite” – anunță Jandarmeria Vâlcea.