Vâlcean căutat de autoritățile din Italia. El a fost arestat și va fi extrădat

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, împreună cu cei din cadrul Secției nr. 3…

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlceaîmpreună cu cei din cadrul Secției nr. 3 Sutești au pus în aplicare un mandat european de arestare, față de un bărbat, din localitatea Șușani, județul Vâlcea, urmărit internațional. 

La data de 25 mai a.c., polițiștii au pus în executare un mandat de arestare european, emis de autoritățile italiene, față de un bărbat, în vârstă de 50 de ani.

Acesta era căutat, în vederea arestării, pentru săvârșirea infracțiunii de bancrută frauduloasă, faptă săvârșită în Italia, în anul 2010.

Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Vâlcea, urmând să fie îndeplinită procedura de extrădare către autoritățile judiciare din Italia.​