FOTO/VÂLCEA. Urmărire în trafic pentru prinderea unui traficant de droguri. Cantitate impresionantă de substanțe interzise…

Urmărire ca-n filme pe străzile din zona Berbești, azi, 8 octombrie a.c. Polițiștii rutieri au…

Urmărire ca-n filme pe străzile din zona Berbești, azi, 8 octombrie a.c. Polițiștii rutieri au oprit în trafic un șofer care s-a dovedit a fi un cunoscut dealer de droguri din Vâlcea, bărbatul având și o condamnare penală în acest sens. Ei bine, oamenii legii au observat la controlul de rutină că pe banchetă se aflau cutii cu conținut suspect, iar în momentul în care i-au solicitat să prezinte ce are acolo, traficantul de droguri a demarat în trombă, deși în mașină se afla și fiul minor al acestuia. Polițiștii l-au urmărit vreo 3 kilometri și l-au prins când voia să fugă într-o pădure. În mașină au fost găsite zeci de mii se comprimate cu o substanță activă considerată drog de risc. Bărbatul de 34 de ani, din Alunu, a fost imediat reținut, iar dosarul a fost preluat de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Vâlcea. Dealerul a fost reținut pentru 24 de ore, el fiind bănuit de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, iar mai apoi arestat preventiv pentru 30 de zile.

“Din cercetările efectuate a rezultat că, bănuitul, aflat în trafic la volanul unui autoturism, ar fi fost oprit pentru control de un echipaj de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea – Serviciul Rutier, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

În urma legitimării, polițiștii ar fi observat în interior, două cutii, iar în momentul în care i-ar fi solicitat bărbatului să prezinte conținutul, acesta ar fi demarat și ar fi plecat în viteză cu autoturismul în care se afla și fiul său, de 14 ani.

Echipajul de poliție l-ar fi urmărit pe o distanță de aproximativ 3 kilometri, reușindu-se prinderea sa, după ce ar fi abandonat autoturismul și ar fi încercat să se ascundă, într-o pădure.

Au fost ridicate cele două cutii, iar în urma verificării conținutului au fost descoperite 1.994 de folii a 15 tablete per folie (29.910 comprimate) cu substanță activă alprazolam, drog de risc.

Din cazierul judiciar al bărbatului rezultă că are antecedente penale, inclusiv o condamnare de 5 ani la data de 30 decembrie 2020, pentru comiterea de infracțiuni de trafic de stupefiante (infracțiuni săvârșite pe teritoriul unui alt stat european).

În cursul acestei zile, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Vâlcea a dispus arestare preventivă a bărbatului, pentru 30 de zile.

Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor Poliției orașului Berbești și luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vâlcea.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție” – se arată într-un comunicat de presă al Poliției Vâlcea.