Șofer reținut după o tamponare la Râureni. Vezi de ce!

Ieri, 14 octombrie a c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea – Biroul Rutier…

Ieri, 14 octombrie a c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea – Biroul Rutier au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 42 de ani, din localitatea Muereasca, bănuit de comiterea infracțiunilor de conducere unui autovehicul fără permis de conducere și refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Potrivit IPJ Vâlcea, din cercetări a reieșit faptul că, în jurul orei 23.30, bărbatul ar fi provocat un accident rutier pe DN 64, în localitatea Râureni, soldat cu pagube materiale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că bărbatul avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.

La solicitarea polițiștilor de a se prezenta la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, bărbatul a refuzat, devenind recalcitrant, încercând să fugă, fiind prins și imobilizat de polițiști și ulterior condus la sediul poliției, pentru audieri.

În urma probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.

În cursul acestei zile, persoana reținută va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în vederea luării unei măsuri preventive.