FOTO/VÂLCEA. Polițiștii rutieri, la vânătoare de vitezomani. Amenzi și permise reținute

În data de 26 octombrie, în intervalul orar 17:00 – 18:30, polițiști din cadrul Inspectoratului de…

În data de 26 octombrie, în intervalul orar 17:00 – 18:30, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea – Serviciul Rutier și Formațiunea Rutieră Băile Govora, au organizat o acțiune în contextul planului BLOCADA, pe DN 67, în localitatea Bunești, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, dar și pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză ori a altor cauze generatoare de evenimente rutiere.

În urma activităților desfășurate, au fost controlate și verificate 25 de autovehicule, legitimate 40 de persoane și efectuate 15 testări cu aparatul etilotest.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 12 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 8.100 lei.

Ca măsură complementară, polițiștii au reținut, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 9 permise de conducere. 

Astfel, polițiști din cadrul Formațiunii Rutiere Băile Govora au depistat, un bărbat de 20 de ani, din municipiul Petroșani, care conducea un autoturism pe DN 67, cu o viteză de 120 de km/ h, într – un sector de drum în care limita de viteză este de 60 km/ h. Ca urmare a abaterii constatate, conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.900 conform OUG nr. 195/2002R privind circulaţia pe drumurile publice, iar permisul de conducere i-a fost reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce, pentru 90 de zile.

Ulterior, un alt autoturism condus de un bărbat, de 47 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, a fost înregistrat de aparatul radar, pe DN 67, cu viteza de 116 km/h. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.450 lei și i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule, pentru o perioadă de 90 de zile.