Castrul Arutela, pe lista UNESCO. Primăria Călimănești îl amenajează cu fonduri europene
Castrul Arutela de la Călimăneşti, cea mai cunoscută fortificaţie romană din judeţul Vâlcea, va intra…
Castrul Arutela de la Călimăneşti, cea mai cunoscută fortificaţie romană din judeţul Vâlcea, va intra pe lista UNESCO alături de alte construcţii militare aflate pe limita de sud a Daciei romane, pe vechiul drum al Oltului. Autorităţile locale au anunțat că au şi un proiect de amenajare al acestuia cu fonduri europene, precizează Agerpres.
Castrul roman din staţiunea vâlceană face parte din Limes Alutanus, o linie de fortificaţii ridicate de romani de-a lungul râului Olt pentru a se apăra de invaziile triburilor barbare, şi, potrivit autorităților culturale din Vâlcea, a fost deja cercetat şi delimitat în această vară de o comisie de arheologi britanici din partea UNESCO.
Cercetarea arheologilor britanici a fost derulată în cadrul programului naţional LIMES, care urmăreşte tocmai înscrierea frontierelor romane de pe teritoriul României în patrimoniul universal.
Pe lângă Arutela, în Vâlcea mai sunt multe astfel de construcţii militare romane, între care Pontus Aluti din comuna Ioneşti, Buridava romană de la Stolniceni, municipiul Râmnicu Vâlcea, Castra Traiana din Sânbotin, comuna Dăeşti sau Praetorium I şi II din comuna Racoviţa,aflate, de asemenea, pe lista UNESCO. Dintre acestea însă, doar fortificaţia din Călimăneşti este vizibilă, ruinele ei fiind scoase la suprafaţă la sfârşitul secolului al XIX-lea în urma unor lucrări de racordare a izvoarelor minerale din zonă.
Agerpres mai subliniază că acest castru de la Călimăneşti a fost şi conservat destul de bine după ce în anii ’80 ai secolului trecut a fost restaurat, sub coordonarea specialiştilor de la Muzeul Militar din Bucureşti.
Autorităţile din Călimăneşti spun că introducerea castrului în patrimoniul UNESCO este un lucru bun, care-i va ajuta cu siguranţă la punerea în valoare şi mai mult a acestui monument istoric, pentru care au şi un proiect de amenajare cu fonduri europene.
„Este un proiect de reabilitare prin programul de Infrastructură Mare, pe care noi l-am accesat având în vedere că acest obiectiv este un monument istoric. Cu siguranţă, în decursul anului viitor, vom începe punerea în valoare a acestui proiect. Sunt diverse păreri cu privire la lucrările care s-au efectuat ultima dată pentru reabilitarea castrului şi de aceea noi am accesat fonduri pentru reabilitarea lor şi vreau să vă spun că totul se va face sub supravegherea comisiei Limes, cea care a propus intrarea acestor obiective în patrimoniul UNESCO. Deci, sub comanda sau sub avizul comisiei de arheologie, toate aceste lucruri se vor face de către specialişti, nu de către orice firmă, iar de data aceasta sper să întrunească toate exigenţele celor care se pricep în acest domeniu”, a declarat primarul din Călimăneşti, Florinel Constantinescu, pentru Agerpres.
Edilul staţiunii vâlcene a precizat că proiectul are o valoare de aproximativ 2,5 milioane de euro, iar contractul de finanţare a fost deja semnat, lucrările care se vor face în zonă vizând în principal realizarea unui punct de informare turistică şi eventual o sală de proiecţie, dar numai dacă Ministerul Culturii va aviza aceste lucrări.
sursa foto: Facebook – Plecat în natură