“Decembrie Magic”, la Râmnicu Vâlcea. Vezi când se aprind luminițele și care e programul manifestărilor!

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea va aproba, în data de 27 noiembrie 2023, programul…

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea va aproba, în data de 27 noiembrie 2023, programul manifestărilor din cadrul evenimentului festiv „Decembrie Magic” 2023. Bugetul alocat anul acesta pentru târgul de Crăciun este de 650.500 lei (TVA inclus), sumă suportată din bugetul local al Primăriei Râmnicu Vâlcea.
Târgul de Crăciun „Decembrie Magic 2023” se deschide oficial în data de 30 noiembrie 2023, fiind organizat în locaţia deja consacrată, Scuarul Mircea cel Bătrân. Este locul de unde se aprind, an de an, luminile de sărbătoare ale orașului, iar râmnicenii se adună în fața imensului brad de Crăciun. Și anul acesta, vizitatorii vor fi întâmpinaţi de un decor magic, dar de p serie de atracţii specifice sărbătorilor de iarnă: spectacole artistice, patinoar în aer liber, carusel, personaje de poveste, bucate tradiţionale şi daruri.
Administrația publică locală nu a renunțat nici la organizarea Balului Primăriei, deși este o perioadă cumplită din punct de vedere financiar. Sigur, la acest eveniment vor participa doar cei care își vor plăti invitație (prețul ar fi de 700 de lei, din informațiile pe care le avem).
Iată programul manifestărilor, cu mențiunea că poate suporta schimbări în funcție de condițiile meteo sau de alți factori:

• Joi, 30 noiembrie 2023 — „Seara Sfântului Andrei”, Scuarul Mircea cel Bătrân

– aprinderea iluminatului festiv şi a luminilor din Bradul de Crăciun;

– deschiderea Târgului „Decembrie Magic” 2023;

– spectacole cultural — artistice.

Vineri, 1 decembrie 2023 — Ziua Naţională a României (manifestări specifice, depunere coroane de flori, spectacol muzică fanfară, etc.).

Marţi, 5 decembrie 2023 — „Ajunul lui Moş Nicolae”, Scuarul Mircea cel Bătrân – spectacole cultural — artistice.

Duminică, 10 decembrie 2023 — „Balul Râmnicului” 2023

Duminică, 31 decembrie 2023 —”Revelion 2024″, Scuarul Mircea cel Bătran – spectacole cultural — artistice

– foc de artificii.