VÂLCEA. Și-au dat foc la magazia de lemne după ce au depozitat cenușa lângă materialele combustibile

Intervenție a pompierilor vâlceni în această dimineață de vineri, 8 decembrie, în jurul orei 04:41. Ei…

Intervenție a pompierilor vâlceni în această dimineață de vineri, 8 decembrie, în jurul orei 04:41. Ei au fost solicitați să stingă un incendiu izbucnit într-o gospodărie din comuna Tomșani, sat Foleștii de Jos. 

S-a deplasat de urgență la fața locului o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Punctului de Lucru Horezu, iar incendiul a fost lichidat la scurt timp.

“Echipajul de stingere ajuns la fața locului a constata că arde o anexă gospodărească (magazie de lemne). Incendiul a fost localizat și lichidat în scurt timp de la sosirea pompierilor militari, în limitele găsite. A ars magazia de lemne cu suprafața de aproximativ 20 de mp, precum și cca 6 mc de lemne de foc.  Cauza probabilă a fost stabilită ca fiind depozitarea cenușii și a jarului nestins în apropierea materialelor combustibile” – informează purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Sorin Albinaru.

foto ilustrativ