Tineri reținuți după ce au furat instalația electrică a unei case din Vlădești

Timp de patru zile, doi tineri din comuna Vlădești au muncit pe brânci la o…

Timp de patru zile, doi tineri din comuna Vlădești au muncit pe brânci la o casă aflată în construcție pe raza localității menționate. Nu, nu vă gândiți că s-au spetit să ajute la finalizarea lucrărilor, ci indivizii au furat cu spor toată instalația electrică a locuinței. Proprietarii când au văzut că investiția lor a fost jefuită de hoți, au anunțat Poliția. Ca urmare, la circa o săptămână de la comiterea faptei, suspecții au fost identificați. Este vorba despre doi tineri cu vârste de 21 și 23 de ani, care au și fost încătușați de polițiștii din cadrul Postului de Poliție Vlădești, împreună cu cei de la Poliția orașului Băile Olănești. Acum, cei doi sunt cercetați sub aspectul săvârşirii infracțiunii de furt calificat și se află la mila procurorilor pentru a afla dacă petrec sărbătorile după gratii sau nu.

“În fapt, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în perioada 8 – 11 decembrie a.c., persoane necunoscute ar fi sustras instalația electrică de la o locuință aflată în construcție, din localitatea Vlădești.

În urma activităţilor investigativ-operative desfăşurate de polițiști, în cursul zilei de 18 decembrie a.c. au fost identificați 2 tineri, din localitate, bănuiți de comiterea faptei.

Aceștia au fost conduși la audieri, iar, în urma probatoriului administrat, polițiștii i-au reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj.

În cursul acestei zile, cele 2 persoane vor fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea în vederea luării unei măsuri legale.

Polițiștii continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, pentru documentarea întregii activități infracționale a bărbaților” – informează IPJ Vâlcea.

foto ilustrativ