Incident grav la o școală din Drăgășani. Un elev și-ar fi atacat colegul cu un cuțit de scrisori

UPDATE: Într-o informare oficială, IPJ Vâlcea susține că “polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară efectuează…

UPDATE: Într-o informare oficială, IPJ Vâlcea susține că “polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgășani. De asemenea, a fost informată conducerea unității școlare în legătură cu aspectele constatate”.

Un nou act de violență în școlile din Vâlcea. Un elev de clasa a VI-a și-ar fi atacat colegul de clasă cu un cuțit de scrisori. Incidentul a avut loc în această seară de joi, 25 ianuarie 2024, la Școala Gimnazială Nicolae Bălcescu din municipiul Drăgășani, chiar în sala de curs.

Totul a pornit de la un conflict minor. Copiii s-au luat la ceartă, mai apoi s-au luat la bătaie, iar ulterior micul agresor s-a gândit să se răzbune, atacându-și, se pare, colegul cu un cuțit de scrisori. Nervos după încăierare, băiatul a profitat că era în pauză, s-a dus până acasă pentru că locuiește chiar lângă școală, spunându-le părinților săi că și-a uitat ceva acasă. Numai că, în loc de materiale didactice, el a luat un cuțit de scrisori cu care ar fi încercat să-l lovească pe cel cu care a avut conflictul. Norocul a fost că o parte a elevilor din clasă au observat intenția lui, și au reușit să-l imobilizeze înainte de a se întâmpla ceva grav. Din câte am reușit să aflăm, el ar fi reușit totuși să-l zgârie pe colegul său deasupra unei sprâncene.

“Este un incident regretabil, fiind vorba despre doi elevi foarte buni. Am fost anunțată de conducerea școlii, iar polițiștii care au fost chemați la fața locului au declanșat o anchetă. Toți cei implicați au fost audiați și urmează procedurile standard. Se vor constitui comisii la nivelul unității și, evident, se vor lua măsuri. Nu se pot tolera astfel de comportamente. Avem atâtea proiecte de prevenire și combatere a violenței în școli și cu toate acestea încă mai avem incidente” – ne-a declarat inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea, Mihaela Andreianu.