VÂLCEA. Tânăr amenințat ca să-și retragă o plângere penală. Suspecții sunt în arest

În încercarea lor de a-și ajuta un prieten să scape de acuzații penale, doi tineri…

În încercarea lor de a-și ajuta un prieten să scape de acuzații penale, doi tineri au ajuns chiar ei în spatele gratiilor. Cazul prezentat azi de IPJ Vâlcea s-a petrecut în comuna Copăceni, unde un tânăr a fost amenințat și intimidat pentru a-și retrage o plângere penală. Pe fir au intrat imediat polițiști din cadrul Secției nr. 8 Lăpușata, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu,care i-au reținut pe suspecți pentru 24 de ore. Este vorba despre 2 bărbați, de 25 și 26 de ani, ambii din localitatea Copăceni, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de influențarea declarațiilor și amenințare.

“Din cercetări s-a stabilit că, la sfârșitul lunii ianuarie a.c., aceștia prin amenințări și intimidări, ar fi încercat să determine un tânăr de 24 de ani, din localitate, victimă a unei infracțiuni, să își retragă plângerea penală într-un dosar penal în care se efectuează cercetări față de o altă persoană, prieten cu aceștia.

În urma probatoriului administrat, bărbații au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.

Astăzi, aceștia vor fi prezentați procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, cu propunere legală. Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activități infracționale a celor în cauză” – se arată într-un comunicat de presă al IPJ Vâlcea.

foto ilustrativ