VÂLCEA. Cu o alcoolemie de 1,70 mg/l, un bărbat a intrat cu mașina în gard…

A intrat cu mașina în gard de beat ce era! Este vorba despre un bărbat…

A intrat cu mașina în gard de beat ce era! Este vorba despre un bărbat de 56 de ani, din comuna Stoenești, județul Vâlcea, care s-a urcat la volan deși avea o alcoolemie de 1,70 mg/l în aerul pur expirat. Omul nu a mai văzut drumul drept și pe o stradă din satul Dobricei a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă și a intrat cu mașina direct în gard. Totul se întâmpla vineri, în jurul orei 13:48, polițiștii din cadrul Secției nr. 9 Poliție Rurală Pietrari fiind cei care au intervenit la fața locului.

“Polițiștii au identificat conducătorul autoturismului, respectiv un bărbat de 58 de ani, din localitatea Stoenești. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, ocazie cu care acesta a indicat valoarea de 1,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul auto a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului” – informează IPJ Vâlcea.

foto ilustrativ