VÂLCEA. Cu o alcoolemie de 0,77 mg/l, a intrat cu mașina în șanț

Accident rutier soldat cu pagube materiale, ieri, 17 martie a.c., în jurul orei 14:15. Un…

Accident rutier soldat cu pagube materiale, ieri, 17 martie a.c., în jurul orei 14:15. Un septuagenar beat criță s-a urcat la volan și a intrat cu mașina în șant. Incidentul a avut loc în comuna Mihăești, polițiștii din cadrul Biroului Rutier deplasându-se la fața locului în urma unei sesizări pe 112.

“Întrucât conducătorul auto, un bărbat de 77 de ani, emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea, în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului” – a anunțat IPJ Vâlcea.