FOTO/VIDEO. Incendiu la o biserică monument istoric din Râmnicu Vâlcea

UPDATE: Bilanțul ISU Vâlcea în urma incendiului de la biserica monument este devastator. Au ars…

UPDATE: Bilanțul ISU Vâlcea în urma incendiului de la biserica monument este devastator. Au ars catapeteasma (datând din anul 1835), aproximativ 20 de icoane de patrimoniu, mobilier, instalația electrică, aparatul de aer condiționat, sistemul de alarmă, sistemul de supraveghere video, structura din lemn a acoperișului, precum și alte bunuri și obiecte de cult. De asemenea, s-au degradat pereții din lemn ai bisericii, învelitoarea din tablă, ferestrele și ușa aferente pridvorului bisericii, soba din cărămidă, o roabă, o betonieră și un motogenerator electric. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului: efectul termic al curentului electric produs de un redresor defect sau suprasolicitat.

Incendiu izbucnit la o biserică, în municipiul Râmnicu Vâlcea, anunță ISU Vâlcea. Intervenția este încă în desfășurare la ora 06.50, pompierii militari făcând eforturi pentru a limita pagubele.

“Pompierii militari vâlceni au fost solicitați, cu puțin timp în urmă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o biserică, în municipiul Râmnicu Vâlcea, zona Râureni.
Au fost alocate de urgență forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială de salvare și intervenție la înălțime.
Echipajele operative sosite la fața locului au constatat că arde generalizat o biserică din lemn, acoperită cu învelitoare din tablă, pe o suprafaţă de circa 60 de mp.
Nu este pericol de propagare la biserica mare și nici la alte construcții. Nu sunt case în zonă care să fie în pericol.
Biserică este monument istoric, fiind construită în 1746. Incendiul este localizat. Se acționează pentru lichidarea acestuia” – anunță purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea.