Contribuția deputatului Neață și a fiicei sale pentru comunitatea din Stoilești

Dincolo de funcții și notorietate, calitatea umană și modestia primează. Știm cu toții că încrederea…

Dincolo de funcții și notorietate, calitatea umană și modestia primează. Știm cu toții că încrederea populației în politicieni este extrem de scăzută, dar asta și pentru faptul că, pe mulți dintre ei, oamenii nu ii cunosc cu adevărat. Și pentru că tot ne aflăm în an electoral, vom încerca să vă prezentăm și alte fețe/laturi umane ale politicienilor județului Vâlcea. Vom începe cu deputatul Eugen Neață, despre care toți vâlcenii știu că este cel mai activ parlamentar social – democrat de la noi din județ. A fost inițiatorul unor legi vitale pentru vâlceni și a încercat, pe cât i-a permis legislația, să ajute oamenii care i-au solicitat sprijinul. Și nu au fost puțini, pentru că ultimii ani, la sfârșitul fiecărei săptămâni, Eugen Neață se află la biroul său din Râmnicu Vâlcea sau pe teren de vorbă cu oamenii, în audiență, în dezbateri cu privire la noi inițiative legislative care să vină în sprijinul cetățenilor. Dar aceste lucruri sunt arhicunoscute și doar cine nu vrea nu le vede! Mai puțin cunoscut este faptul că deputatul Neață a donat creștinilor – ortodocși o parte din pământurile lăsate moștenire de tatăl său, iar pe acel teren se construiește o frumoasă capelă care a fost proiectată de fiica sa, Teodora, arhitect de meserie.

“Da, așa este! În urmă cu mai mulți ani, tatăl meu, care nu mai este printre noi, a donat bisericii din satul nostru (Urși, comuna Stoilești – n.r.) o bucată de teren din imediata vecinătate. La rândul meu, după ce tatăl meu a decedat, am donat încă o parcelă în continuarea donației anterioare. Pe acel teren, parohia a decis construirea unei capele. M-am îngrijit căt am putut și de o bună finanțare a acestei capele, pentru materialele de care a fost nevoie la acoperiș, la finisaje și la dotarea cu cele necesare. Teodora a contribuit cu proiectul de construcție, iar aceasta a fost donația ei pentru comunitatea din Stoilești. Astfel, ne-am întâlnit trei generații din aceeași familie în jurul unui proiect aflat acum în faza de finalizare. Fiica mea a urmărit cu atenție desfășurarea proiectului, iar când nu a putut ajunge la Stoilești, mă punea să îi trimit poze. Este un proiect de suflet al nostru!” – ne-a declarat deputatul PSD Vâlcea Eugen Neață.

Și primarul comunei Stoilești, Florin Ionescu, ne-a confirmat faptele deputatului Neață: “Un gest admirabil făcut pentru comunitatea din Stoilești. Capela era gata 100% și, pe lângă pământul donat, deputatul Neață a contribuit și financiar la ridicarea ei. Fiica sa a făcut proiectul, pentru că este arhitect”.

Iată, așadar, o altă față a parlamentarului vâlcean, pe care nu mulți o cunosc.