Primarul Constantinescu anunță cu mândrie: Călimănești, mereu în vârful ierarhiei turismului vâlcean

Deja este o certitudine! Una dintre cele mai căutate și cele mai frumoase stațiuni este,…

Florinel Constantinescu primar Calimanesti

Deja este o certitudine! Una dintre cele mai căutate și cele mai frumoase stațiuni este, fără îndoială, Călimănești – Căciulata. Considerată perla staţiunilor balneo-climaterice, Călimăneşti este renumită pentru efectele terapeutice ale apelor sale minerale, pentru bioclimatul său şi pentru numeroasele puncte de atracţie turistică din zonă. Administrația Publică Locală, condusă de primarul Florinel Constantinescu, a făcut eforturi extraordinare, implementând proiecte cu fonduri europene și guvernamentale ce au dus la dezvoltarea stațiunii pe toate planurile. Dovadă a acestui fapt o reprezintă faptul că stațiunea Călimănești – Căciulata se situează pe locuri fruntașe în toate clasamentele județene și naționale.

“Au sosit ultimele date de la Institutul național de statistică. Stațiunea Călimănești acumulează din ce în ce mai multe puncte în competiția cu oricare dintre localitățile vâlcene a căror activitate turistică e monitorizată de INS. În luna februarie a acestui an, ultima pentru care există informații, Călimănești a întâmpinat 19.934 de turiști, adică 56% din turiștii sosiți pe teritoriul județului Vâlcea. Urmează municipiul Râmnicu Vâlcea și Băile Olănești cu câte 12% (4.359, respectiv 4.176), Voineasa cu 7% (2.326), Băile Govora cu 5% (1723) și Măciuca cu 1% (388) din totalul turiștilor veniți în județ (35.368). În plan național, Vâlcea rămâne la nivelul lunii ianuarie cu 4%, din care stațiunea Călimănești a găzduit 19.934 de turiști, adică 56%.

Așa cum am spus în repetate rânduri, noi suntem o stațiune turistică. Ne susținem ca localitate și ca oameni realizând venituri din activități legate de turism, sub mai toate formele lui. Turism balnear, turism de agrement, turism monahal și chiar turism montan. Cu toții, administrație publică, locuitori și investitori, acționăm în direcția modernizării localității și a serviciilor pe care le oferim privind în jur și la concurenții noștri direcți, mai apropiați sau mai îndepărtați, în plan regional și în plan național. Graficele atașate arată foarte clar cum stăm pe această scară a performanței în turism” – a anunțat primarul Florinel CONSTANTINESCU.