FOTO. TIR răsturnat pe DN 7 – Vâlcea. Doi copii și o femeie, transportați la spital

O femeie și doi copii cu vârste de 3 și 7 ani au fost răniți…

O femeie și doi copii cu vârste de 3 și 7 ani au fost răniți într-un accident rutier ce e avut loc, în această dimineață, pe DN 7, la Milcoiu – județul Vâlcea. Ei se aflau în cabina unui TIR care s-a răsturnat în afara carosabilului, cauza producerii accidentului fiind, din câte se pare, viteza neadaptată la condițiile de drum.

“Din primele verificări efectuate, s-a stabilit că, un bărbat, de 44 ani, din localitatea Sâg, județul Sălaj, în timp ce conducea un autotren s-ar fi răsturnat în zona refugiului.

In urma impactului, a rezultat rănirea a doi minori si a unei femei, de 43 ani, din localitatea Sâg, județul Sălaj. Victimele au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările sunt continuate de polițiștii în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier” – precizează IPJ Vâlcea.