Senatorul Claudia Banu (PNL Vâlcea): Ne dorim să stimulăm performanța în învăţământ!

Senatorul PNL Vâlcea Claudia Mihaela Banu anunță că a votat în plenul Senatului României inițiativa…

Senatorul PNL Vâlcea Claudia Mihaela Banu anunță că a votat în plenul Senatului României inițiativa prin care consiliile locale și județene pot include în bugetele proprii premii pentru elevii și cadrele didactice cu rezultate școlare deosebite. Votul final pe acest proiect legislativ va fi dat în Camera Deputaților

“Vești bune pentru elevi și cadre didactice. Proiectul de lege, votat azi la Senat, vine în sprijinul autorităţilor locale care doresc, în limita bugetului aprobat, să premieze financiar elevii cu rezultate excepţionale la învăţământ, pe cei care au obţinut media 10 la examenul de evaluare naţională, la examenul de bacalaureat, precum şi cadrele didactice care s-au ocupat de pregătirea acestora.

Prin educație performantă înțelegem o educație care formează cât mai mulţi elevi cu rezultate școlare deosebite, elevi care participă la concursuri și competiții naționale și internaționale, dar și posibilități de recompensare.

Prin aprobarea proiectului, ne dorim să stimulăm performanța în învăţământ, atât pentru elevi cât și pentru cadrele didactice” – susține senatorul Claudia Mihaela Banu.