Tânăr din Vâlcea reținut alături de doi argeșeni. Ei au jefuit un TIR parcat pe DN 7

Polițiștii argeșeni din Bascov au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de…

Polițiștii argeșeni din Bascov au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și complicitate la furt calificat și au identificat și reținut trei bărbați. Unul dintre ei este un tânăr de 22 de ani din comuna Galicea, județul Vâlcea, iar ceilalți doi sunt argeșeni de 34, respectiv 47 de ani, din Bascov.

Potrivit IPJ Argeș, din cercetări s-a stabilit că, în perioada 22-24 martie a.c., bărbații de 22, respectiv 47 de ani, ar fi sustras componente de pe un cap-tractor, ce se afla parcat într-o alveolă, pe DN 7 – Valea Ursului.

Pentru administrarea probatoriului, la data de 15 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov, cu sprijinul specialiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic Argeș și luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș, au efectuat o percheziție domiciliară la locuința bărbatului de 34 de ani, din Bascov, ocazie cu care au fost identificate și ridicate bunurile sustrase.

Ulterior, au fost puse în executare trei mandate de aducere, cei trei bărbați fiind conduși la sediul poliției, pentru audieri.

După administrarea probatoriului, aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 16 aprilie a.c., să fie prezentați în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

foto ilustrativ