Inițiativa legislativă a deputatului Eugen Neață, promulgată de președinte
Noua inițiativă legislativă a deputatului vâlcean Eugen Neață, promulgată recent de președintele României, impune ca…
Noua inițiativă legislativă a deputatului vâlcean Eugen Neață, promulgată recent de președintele României, impune ca atelierele de dezmembrări auto să funcționeze doar în spații semnalizate și împrejmuite corespunzător. Nerespectarea acestor cerințe atrage sancțiuni severe, însă scopul acestei reglementări este de a asigura intrarea în legalitate a tuturor atelierelor de dezmembrări și de a elimina vehiculele scoase din uz. Atelierele de dezmembrări auto neconforme generează probleme de mediu semnificative. Deșeurile periculoase, precum uleiuri, lichide de frână și baterii, pot contamina solul și apa, afectând ecosistemele locale și sănătatea publică. De asemenea, piesele de vehicule abandonate pot elibera substanțe toxice în mediul înconjurător.
“O inițiativă legislativă pe care am avut-o în urmă cu mai mult timp a a ajuns la ultima semnătură. Aceea a președintelui Klaus Iohannis. A primit această semnătură sub forma unui decret de promulgare și va intra în viața noastră, a tuturor, pentru a stopa spectacolul neplăcut și poluant pe care îl dau atelierele de dezmembrări auto pe marginea drumurilor publice.
Acesta este momentul în care trebuie spus că ideea inițiativei mele legislative, care se aplică acum în toată țara, a venit de la ziariștii vâlceni și a fost rostită pentru prima oară într-o conferință de presă pe care am organizat-o la biroul meu de parlamentar din Râmnicu Vâlcea. Au urmat zile și săptămâni de documentare și de redactare a textului de modificare a legii 212 din 2015 și, apoi, luni și ani de zile pentru susținerea în comisiile de specialitate, votul final din plenul Camerei Deputaților și, acum, promulgarea sub semnătura președintelui. Totul s-a petrecut între 1 februarie 2021, când am depus textul modificării în Parlamentul României și 19 aprilie 2024, ziua promulgării.
Voi insista întotdeauna pe povestea completă a drumului pe care îl face o inițiativă legislativă de la idee la promulgare din cel puțin trei motive. Întâi pentru a mulțumi celor care au identificat această nevoie publică și au îndreptat-o către mine pentru a-i da forma potrivită și pentru a o supune aprobării în Parlamentul României.
Apoi tuturor colegilor parlamentari, cei care mi s-au alăturat, cei care au dezbătut textul propus de mine în comisiile prin care a trecut și cei care au dat votul final, în plen.
Și, în al treilea rând, pentru a răspunde tuturor acelora, foarte mulți, care mi-au confirmat de-a lungul acestor ani necesitatea disciplinării celor care practică această activitate, unii dintre ei extrem de neglijenți cu problemele de mediu pe care le produc și cu pericolele la care îi pot expune pe șoferi.
Atelierele de dezmembrări auto nu mai pot activa decât în cadrul unei spațiu semnalizat și împrejmuit corespunzător. Amenzile aplicate pentru încălcarea legii sunt de 5.000-10.000 pentru persoanele fizice care încalcă această regulă și de la 20.000 la 40.000 de lei pentru persoanele juridice. Urmărim împreună intrarea în legalitate a tuturor atelierelor și dispariția de pe marginea drumurilor a mașinilor scoase din uz și a resturilor de vehicule dezmembrate” – precizează deputatul PSD Vâlcea Eugen Neață.