Cum a încercat un taximetrist “pirat” să-i păcălească pe polițiștii din Vâlcea
Avea dreptul de utilizare a autovehiculului suspendat pentru șase luni după ce, recent, a fost…
Avea dreptul de utilizare a autovehiculului suspendat pentru șase luni după ce, recent, a fost prins făcând taximetrie ilegală. Numai că, bărbatul de 52 de ani, din Râmnicu Vâlcea, s-a gândit să-i inducă în eroare pe oamenii legii, schimbând numărul de înmatriculare al mașinii și continuându-și activitatea în afara legii. Numai că nu i-a mers manevra, pentru că ieri, 13 mai a.c, polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea l-au depistat pe DN 7, în localitatea Călimănești, în timp ce efectua transport public de persoane contra cost, fără a deține autorizație TAXI sau o copie conformă valabilă.
“În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta a fost depistat pentru a doua oară intr-un interval de 6 luni, când încalcă prevederile Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere.
Pentru a evita controalele polițiștilor și pentru contiunarea activității ilicite, după prima abatere,bărbatul a schimbat numerele de inmatriculare ale autoturismului utilizat.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 lei, fiindu–i reținute certificatul de înmatriculare și plăcuțele.
De asemenea, a fost dispusă suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului folosit pentru o perioadă de 6 luni.
Totodată, polițiștii au întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de exercitarea fără drept a unei profesii sau activități” – precizează IPJ Vâlcea.