FOTO – PERICOL! ACCIDENT la VALEA CHEII. Conductă de gaze avariată de o mașină

UPDATE: 12 persoane au fost evacuate până acum, iar din fericire nu sunt victime! Șapte…

UPDATE: 12 persoane au fost evacuate până acum, iar din fericire nu sunt victime!

Șapte locuințe au fost evacuate în urma unui accident rutier ce s-a petrecut în urmă cu puțin timp în localitatea Valea Cheii, pe DN 64. Asta pentru că sigura mașină implicată a avariat o conductă de gaze, iar în zonă sunt scurgeri însemnate.

“Pompierii militari vâlceni au fost solicitați, cu puțin timp în urmă, pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, ca urmare a unui accident rutier care a avariat o conductă de gaze, în localitatea Valea Cheii.
La locul evenimentului s-au deplasat de urgență forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autospecială CBRN și o ambulanță SMURD.
Forțele ISU ajunse la fața locului au constatat că sunt pierderi însemnate de gaze din conducta avariată. A fost anunțat de urgență Distrigaz.
Echipajele operative au balizat zona și au realizat un perimetru de siguranță, urmând a se lua toate măsurile necesare pentru protecția populației din zona respectivă, inclusiv emiterea unui mesaj RO-ALERT.
Misiune în dinamică. Revin cu detalii” – spune purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Sorin Albinaru.