“Surpriza” din grădina unui vâlcea: o grenadă neexplodată

O grenadă a fost descoperită de un localnic în propria-i grădină din comuna Tomșani. Incidentul…

6d6715de-3856-4fe5-9efc-8598966375cc

O grenadă a fost descoperită de un localnic în propria-i grădină din comuna Tomșani. Incidentul a avut loc ieri, 28 mai 2024, la fața locului intervenind pompierii pirotehnicieni care au ridicat elementul de muniție neexplodat.

“La locul evenimentului s-au deplasat și lucrători din cadrul poliției, care au asigurat zona până la sosirea pirotehnicienilor.

Specialiștii ISU au constatat că obiectul se afla în grădina unei persoane, iar în urma cercetarii zonei nu au mai fost descoperite alte elemente. 

Grenada de mână defensivă (de exercițiu), datând din cel de-al Doilea Război Mondial, a fost ridicată și transportată în depozitul special destinat, ulterior urmând a fi distrusă. Nu au fost victime sau pagube materiale” – precizează purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Sorin Albinaru.