FOTO. Incendiu de proporții într-o gospodărie din Budești

Intervenție de urgență la Budești a pompierilor militari din cadrul ISU Vâlcea, după ce a…

Incendiu gospodarie Budesti

Intervenție de urgență la Budești a pompierilor militari din cadrul ISU Vâlcea, după ce a fost anunțat, prin 112, un incendiu de proporții într-o gospodărie. Flăcările au pornit de la un scurtcircuit electric, cuprinzând o bucătărie ce a ars în totalitate, dar și acoperișul casei de locuit. Pericolul a fost cu atât mai mare cu cât, în incinta bucătăriei, se aflau mai multe butelii cu gaz. Pompierii au reușit să stingă incendiul și să salveze și un cățel ce a fost surprins de flăcări în locuință.

“S-au deplasat de urgență la locul evenimentului forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea și Secției de Pompieri Govora, cu 4 autospeciale de stingere cu apă spumă, o autospecială de muncă operative, o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD.
Echipajele operative sosite la locul intervenției au constatat că incendiul se manifestă la acoperișul locuinței (care are o suprafață de cca 400 de mp) și la anexa lipită de aceasta, cu degajări foarte mari de fum.
Concomitent cu operațiunile de stingere, pompierii militari au evacuat un cățel și 2 butelii din interiorul locuinței, precum și mai multe butelii aflate în proximitatea locuinței.
Nu au fost identificate persoane surprinse de incendiu în interiorul locuinței.
O persoană de sex feminin (proprietara), care prezenta simptomele unui atac de panică, a fost evaluată de către echipajul medical SMURD, ulterior refuzând transportul la spital.
Intervenția promptă și profesionistă a pompierilor militari, precum și mobilizarea optima de tehnică de intervenție și de personal, a dus la localizarea într-un timp foarte scurt a incendiului, pericolul de extindere la alte clădiri din zonă sau la restul locuinței fiind îndepărtat” – precizează ISU Vâlcea.