FOTO. Copil lovit de o mașină pe DN 64, la Stupărei

Traversarea neregulamentară ar fi cauza producerii unui eveniment rutier ce a avut loc, în urmă…

Traversarea neregulamentară ar fi cauza producerii unui eveniment rutier ce a avut loc, în urmă cu puțin timp, pe DN 64, pe 4 benzi, la Stupărei. Un copil de 12 ani a fost acroșat de un autoturism condus de o femeie. Minorul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Vâlcea, fiind, se pare, rănit ușor.

“În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, din primele verificări reieșind faptul că o femeie de 46 de ani, în timp ce conducea un autoturism, ar fi acroșat un minor de 12 de ani, care s-ar fi angajat în traversarea părții carosabile neregulamentar.

În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a minorului, acesta fiind transportat la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

Femeia a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate de către polițiști în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă” – informează IPJ Vâlcea.