Polițiștii vâlceni, acțiuni pentru prevenirea furturilor din locuințe

Ziua Europeană de Prevenire a Furturilor din Locuință este o inițiativă anuală organizată pe data…

D29EB8A5-D834-4CA3-9C27-09BE6851F384

Ziua Europeană de Prevenire a Furturilor din Locuință este o inițiativă anuală organizată pe data de 19 iunie, ce are menirea de a sensibiliza publicul și a reduce numărul furturilor din locuințe în întreaga Europă. Evenimentul este organizat de Poliția Română în colaborare cu Rețeaua Europeană de Prevenire a Criminalității (E.U.C.P.N.), EUROPOL și alte 24 de state europene. Scopul principal este de a educa cetățenii cu privire la măsurile de prevenire pe care le pot lua pentru a-și proteja locuințele de hoți și pentru a promova cooperarea internațională în lupta împotriva acestui tip de infracțiuni.

Pentru a marca acest eveniment, polițiști din cadrul Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au organizat activități de prevenire a furturilor din locuinţă, în municipiul Râmnicu Vâlcea, unde au fost abordate subiecte cu aproximativ 200 de persoane.

Principalul scop al acestui eveniment îl constituie creșterea gradului de conștientizare cu privire la furturile din locuințe, la principalele moduri de operare și modalități eficiente de prevenire a acestora, iar în discuțiile purtate cu cetățenii, polițiștii au subliniat care sunt vulnerabilitățile exploatate de infractori și cum, respectând câteva măsuri de autoprotecție simple, dar eficiente, pot preveni victimizarea.

Pentru prevenirea infracţiunilor de furt din locuinţă, polițiștii vâlceni vă recomandă:

• Interziceți accesul în locuință și refuzați să dați informații despre dumneavoastră, bunurile pe care le dețineți ori despre vecini, persoanelor străine ce pretind că reprezintă diverse instituții, dar care nu se pot legitima sau dovedi pe cine reprezintă!

• Achiziționați sisteme de închidere/asigurare care corespund standardelor de securitate!

• Alegeți încuietori care sunt prevăzute cu chei ce nu pot fi multiplicate ușor!

• Instalați sisteme de alarmare și supraveghere video care să corespundă normelor de securitate!

• Nu vă transformați conturile de pe rețelele de socializare în surse de informații pentru infractori! Folosiți setări de confidențialitate, astfel încât acestea să fie inaccesibile pentru persoane necunoscute!

• Fiți atenți la datele și fotografiile pe care le postațipe rețelele de socializare!

• Evitați prieteniile cu persoane pe care nu le cunoașteți în realitate și nu dezvăluiți date despre voi celor pe care îi cunoașteți doar în mediul online!

• Atunci când plecați pentru o perioadă mai lungă de acasă, nu faceți acest lucru public pe internet!

sursă: IPJ Vâlcea