VÂLCEA. 2 ani și 6 luni de închisoare după ce, beat fiind, și-a ucis fiica într-un accident rutier
Pe data de 28 decembrie 2019, s-a urcat beat la volan, a provocat un accident…
Pe data de 28 decembrie 2019, s-a urcat beat la volan, a provocat un accident rutier cumplit, iar fiica sa, care se afla în autoturism, a suferit răni grave, decedând la câteva săptămâni după eveniment. Eugen Ion R., secretar al Liceului Tehnologic Băile Govora, căci despre el este vorba, a fost acuzat și judecat pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă. Decizia finală a judecătorilor a fost dată acum câteva zile, inculpatul fiind trimis după gratii pentru a ispăși o pedeapsă de 2 ani și 6 luni de închisoare cu executare.
Cazul fetiței, care atunci avea 11 ani, a înlăcrimat o întreagă comunitate. Micuța se afla pe bancheta din spate a mașinii tatălui ei în momentul în care acesta, având o alcoolemie de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, a pierdut controlul volanului, s-a izbit violent de un gard de pe marginea DJ 649 din staţiunea Băile Govora, după care s-a răsturnat. Copila a suferit traumatisme cranio – faciale grave, fiind transportată în comă la UPU Vâlcea, iar mai apoi la București. Din păcate, medicii nu au putut să o salveze, fetița murind la câteva săptămâni după cumplitul accident.
Ridicat de polițiști, zilele trecute
Eugen Ion R. a fost acuzat de ucidere din culpă, iar cauza s-a judecat până zilele trecute. În data de 27 iunie 2024, secretarul Liceului Băile Govora a fost ridicat de Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu cei ai Poliției Orașului Băile Govora au pus în executare mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, privindu-l pe bărbatul în vârstă de 42 de ani, care a fost condamnat la 2 ani și 6 luni închisoare cu executare.
“Bărbatul a fost condus în vederea încarcerării în Penitenciarul de Maximă Siguranță Mioveni, județul Argeș” – au precizat polițiștii într-un comunicat de presă.