VÂLCEA: 7 note de 10 la Română și 10 note de 10 la Matematică, la Evaluarea Națională

Ministerul Educației a publicat astăzi, 3 iulie, pe site-ul dedicat, evaluare.edu.ro, rezultatele obținute de absolvenții…

Ministerul Educației a publicat astăzi, 3 iulie, pe site-ul dedicat, evaluare.edu.ro, rezultatele obținute de absolvenții clasei a VIII-a care au susținut probele Evaluării Naționale între 25 și 27 iunie 2024, înaintea soluționării contestațiilor. Elevii din Vâlcea s-au descurcat admirabil, 75,25% (q.843 de candidați) dintre aceștia obținând medii de trecere.

Un candidat, elev al Colegiului Naţional “Matei Basarab” a obţinut media generală 10.

La proba de Limba și literatura română 7 candidați au obținut nota 10, iar la Matematică 10 candidați au obținut nota 10.
Contestațiile pot fi depuse în zilele de 3 iulie, în intervalul orar 16:00 – 19:00 și 4 iulie, în intervalul orar 8:00 – 12:00.
Rezultatele finale vor fi afişate anonimizat marţi, 9 iulie 2024, după soluţionarea contestaţiilor. Nu au existat situații de elevi eliminați din cauza unor tentative de fraudă, în județul Vâlcea.

Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a reprezintă modalitatea de evaluare sumativă externă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Media de admitere constituie criteriu pentru admiterea în învățământul liceal de stat.