FOTO. Furtună violentă pe Transalpina. Trafic blocat de copacii smulși din rădăcini
O furtună violentă a lovit Transalpina azi, 14 iulie 2024, în jurul orei 14.00. Transalpina…
O furtună violentă a lovit Transalpina azi, 14 iulie 2024, în jurul orei 14.00. Transalpina este una dintre cele mai înalte și pitorești șosele din România, iar acum este o variantă de ocolire a Văii Oltului. În urma furtunii, zeci de mașini au fost blocate din cauza copacilor smulși de vânt și aruncați pe șosea. Situația a creat haos în trafic și a necesitat intervenția autorităților pentru a debloca drumul și a ajuta șoferii și pasagerii prinși în mijlocul furtunii.
Furtuna a afectat localitatea Şugag, între Cabana Oaşa şi Obârşia Lotrului, din județul Alba. Din informaţiile primite prin SNUAU 112, ar fi vorba despre o vijelie puternică, vijelie, grindină de dimensiuni mari şi mai mulţi arbori căzuţi pe DN 67C.
„Secţia de pompieri Sebeş intervine pentru asigurarea măsurilor specifice pe raza localităţii Şugag între Cabana Oaşa şi Obârşia Lotrului, ca urmare a fenomenelor meteorologice”, anunţă ISU Alba.
sursa foto: MeteoPlus Facebook