FOTO. A treia zi de intervenție la incendiul de la groapa de gunoi Fețeni
A treia zi de intervenție la groapa de gunoi de la Fețeni, acolo unde deșeurile…
A treia zi de intervenție la groapa de gunoi de la Fețeni, acolo unde deșeurile ard mocnit încă de duminică. Potrivit informațiilor noastre, cauza incendiului ar fi cantitatea mare de deșeuri care au interacționat intre ele și, pe fondul caniculei, s-au autoaprins. Potrivit inspectorului șef al ISU Vâlcea, Dan Pascaru, nu există pericolul de propagare, nu există cantități mari de fum degajate, iar populația nu este în pericol. La ora actuală, se intervine la 5-6 focare, însă pompierii se așteaptă să mai apară și altele. Suprafața afectată este aceeași de duminică, adică circa 700-800 mp, asta pentru că arde gunoiul în adâncime.
“În data de 16.07.2024, pompierii militari vâlceni continuă acțiunea de stingere la groapa de gunoi din localitatea Fețeni, prin inundarea cu apa a unei zone (zona levigat), de unde se vede ieșind fum. Se intervine cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și o autospecială de primă intervenție și comandă din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea. Misiunea este în dinamică” – precizează ISU Vâlcea.