FOTO. Taximetrist “pirat” bulgar, prins pe Valea Oltului. Taxa 150 euro/persoană și venea din Olanda

Un bulgar de 43 de ani a fost prins, în această dimineață, pe DN 7…

38899124-C274-4FB8-955F-99EAB39F973F

Un bulgar de 43 de ani a fost prins, în această dimineață, pe DN 7 – Valea Oltului, în zona Căciulata, în timp ce efectua transport public de persoane contra cost, fără a deține autorizație TAXI sau o copie conformă valabilă. El transporta în dubă 2 persoane cărora le ceruse 150 de lei fiecare, pentru ruta Olanda – Bulgaria. La fața locului au intervenit polițiștii din cadrul Poliției Orașului Călimănești, împreună cu cei ai Serviciului Rutier. Informațiile conform cărora bulgarul a fost pus pe harță și a început să amenințe în dreapta și-n stânga nu s-au confirmat, oamenii legii negând zvonurile aruncate în spațiul public.

“Conducătorul auto a fost sancționat contravențional conform Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere cu amendă în valoare de 5.000 lei, fiindu-i reținute certificatul de înmatriculare și plăcuțele.

Totodată, față de acesta a fost dispusă suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului folosit la transportarea persoanelor, pentru o perioadă de 6 luni” – precizează IPJ Vâlcea.