CĂLIMĂNEȘTI. Agresiunea sexuală asupra unui copil de 9 ani. Fapta s-a petrecut pe stradă…

Arestat 2

Caz absolut șocant la Călimănești, acolo unde un minor de 9 ani a fost agresat sexual. Vinovatul este un tânăr de 18 ani, care l-ar fi forțat pe băiat să-l atingă în zonele intime. Gravul incident a avut loc pe strada Gării, minorul fiind tras într-o zonă cu vegetație deasă. Agresorul a fost arestat preventiv 30 de zile pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală.

“În fapt, la data de 28 iulie a.c., în jurul orei 23:00, polițiști din cadrul Poliției Orașului Călimănești au fost sesizați prin apel 112, de către un tânăr, cu privire la faptul că, fratele acestuia, în vârstă de 9 ani, ar fi fost constrâns fizic de către un bărbat să-l atingă în zona intimă.

Astfel, în urma activităților desfășurate, polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei, stabilind că este vorba de un tânăr de 18 ani, din localitatea Călimănești.

La data de 2 august 2024, în baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi, polițiștii au dispus măsura reținerii acestuia pentru 24 de ore, tânărul fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Vâlcea din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.

La data de 3 august 2024, magistrații au dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile, față de tânărul de 18 ani. Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de  <agresiunea sexuală>” – precizează IPJ Vâlcea.