VÂLCEA. Condamnat în trecut pentru infracțiuni rutiere, prins zilele trecute comițând aceleași fapte
Un bărbat de 52 de ani din Drăgășani, cu antecedente penale pentru infracțiuni rutiere, a fost prins recent comițând aceleași fapte pe strada Anton Pann, din stațiunea Călimănești. Individul a fost depistat având o alcoolemie de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat și, în plus, conducea fără permis de conducere. În urma acestui incident, bărbatul s-a ales cu un nou dosar penal. Depistarea în trafic a avut loc în noaptea de 2 spre 3 august, iar ieri polițiștii vâlceni au luat decizia de a-l reține și a-l prezenta în fața procurorului de caz pentru luarea măsurilor legale ce se impun.
“În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că acesta nu deține permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea, în urma testării acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat valoarea de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior acesta fiind transportat la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei” – precizează IPJ Vâlcea.
foto ilustrativ