VIDEO/UPDATE. Incendiu de amploare într-o gospodărie din Copăceni

UPDATE 2: Salvatorii au mai descoperit o victimă. Este vorba despre un bărbat care ar avea o plagă la antebrațul stâng și care a refuzat transportul la spital. Celelalte două victime – doi bărbați – prezintă arsuri de gradul 1 și 2 la umărul stâng, respectiv la antebrațe, fiind transportate la UPU Vâlcea. Incendiul se manifestă pe o suprafață de 800 mp, flăcările cuprinzând casa, anexele, utilajele agricole, moara și multe alte bunuri.

UPDATE: La locul evenimentului au fost direcționate 2 ambulanțe după ce două persoane au prezentat arsuri în zona spatelui. În aceste momente incendiul este localizat, nemaiexistând pericol de extindere la alte construcții.
Pompierii continuă operațiunile de stingere pentru lichidarea incendiului.

O întreagă gospodărie a fost cuprinsă de flăcări, în această seară, în comuna Copăceni. Din primele informații, ard casa de locuit și mai multe anexe, iar pompierii au fost solicitați să intervină de urgență.

La fața locului s-au deplasat de urgență forțe din cadrul Punctului de Lucru Horezu, Detașamentului de Pompieri Drăgășani și Stației Grădiștea, cu 5 autospeciale de lucru cu apă și spumă.

“Primele echipaje sosite la fața locului au comunicat că o casă și mai multe anexe sunt cuprinse de flăcări. Au fost anunțate SVSU din localitate și distribuitorul de energie electrică. Până în acest moment nu au fost identificate victime” – anunță ISU Vâlcea.

Misiunea este în dinamică. Vom reveni cu amănunte pe parcurs.