NEWS ALERT! Șeful Postului de Poliție Roșiile s-a împușcat în cap în incinta sediului
UPDATE Comunicat IPJ Vâlcea: “În noaptea de 7 spre 8 august a.c., în jurul orei 02:30, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județan Vâlcea a fost sesizat prin apel 112 de către o femeie, cu privire la faptul că șeful Postului de Poliție Roșiile a fost găsit decedat. De îndată, s-a constituit o echipa operativă, care, împreună cu procurorul de caz, au stabilit că cele sesizate se confirmă, bărbatul fiind găsit inconștient pe canapeaua din interiorul postului de poliție. Din păcate, echipajul medical de la fața locului au constatat decesul acestuia, trupul neînsuflețit fiind preluat și transportat la Serviciul de Medicină Legală Vâlcea, în vederea efectuării necropsiei. În cauză, este vorba de un bărbat, de 28 de ani, absolvent al Școlii de Agenți de Poliție Vasile <Lascăr Campina>, promoția decembrie 2017. Acesta a fost declarat apt psihologic, la data de 21.12.2021, pentru ocuparea postului. Cercetările sunt continuate, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor și cauzelor în care a avut loc evenimentul”.
Incident șocant noaptea trecută în comuna Roșiile, acolo unde șeful Postului de Poliție din localitate s-a împușcat în cap cu arma din dotare. S-ar fi întâmplat pe la miezul nopții, chiar în incinta postului de poliție, imediat după ce și-a încheiat tura. Bărbatul avea în jur de 30 de ani, iar motivele pentru care a recurs la acest gest nu se cunosc încă.
Deocamdată, Poliția Vâlcea nu a reacționat cu privire la acest grav incident, însă așteptăm un punct de vedere oficial! Vom reveni cu amănunte!