Cu ce viteză a fost prins gonind un tânăr pe DN 64, la Râureni?!
În cursul zilei de ieri, în jurul orei 17:00, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Vâlcea au depistat, un tânăr, de 24 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, care conducea un autoturism pe DN 64, în localitatea Râureni, cu o viteză de 118 de km/ h, intr- un sector de drum în care limita de viteză este de 50 km/ h.
Ca urmare a abaterii constatate, conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.485 lei, iar permisul de conducere i-a fost reținut, în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare, cu drept de circulație.
Viteza excesivă sau neadaptată la condițiile de drum sau trafic rămâne una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere în județul Vâlcea.
sursa:IPJ Valcea