FOTO. Interlop argeșean, arestat la Vâlcea după ce i-a dat cu sticla în cap unui tânăr

IMG_0625

Un interlop din Argeș a fost arestat la Râmnicu Vâlcea după ce a provocat un scandal și a agresat un tânăr în zona foișoarelor de pe marginea lacului Ostroveni, lovindu-l în cap cu o sticlă. Polițiștii din Vâlcea au intervenit rapid și l-au reținut pe agresor. Ulterior, s-a descoperit că interlopul era condamnat la peste 12 ani de închisoare pentru trafic de persoane și constituirea unui grup infracțional organizat. El era căutat internațional pentru aceste infracțiuni. Datorită intervenției rapide a autorităților, individul a fost arestat și urmează să fie predat justiției.

“Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au pus în executare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, față de un bărbat în vârstă de 39 de ani, din municipiul Câmpulung, județul Argeș.

Astfel, în cursul zilei de ieri, 21 august 2024, polițiștii municipiului Râmnicu Vâlcea au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că în zona foișoarelor de pe marginea lacului Ostroveni, a avut loc un conflict.

De îndată, la fața locului s-au deplasat polițiștii care au constatat că cele sesizate se confirmă, stabilind că un bărbat, de 39 de ani, l-ar fi lovit cu o sticlă în zona capului pe un tânăr în vârstă de 20 de ani.

Bărbatul în vârstă de 39 de ani a fost condus la unitatea de poliție, ocazie cu care, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că pe numele acestuia, Tribunalul Argeș a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de <constituirea unui grup infracțional organizat> și <trafic de persoane>, fiind condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 12 ani și 10 luni de închisoare, în regim de detenție.

Din cercetări, cel în cauză era liderul unui grup infracțional organizat din județul Argeș, acesta fiind urmărit la nivel național, cât și internațional.

Acesta a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, ulterior fiind escortat în vederea încarcerării în Penitenciarul Mioveni, județul Argeș, în vederea executării pedepsei.

Activitatea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vâlcea, polițiștior din cadrul Serviciului Criminalistic și ai Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea” – informeaza IPJ Vâlcea.